Ca dată de pomenirii sfinților este de regulă luată ziua morții lor, dată când sfârșind viața lor cea trecătoare, pământească s-au împreunat cu Hristos –Dumnezeu, intrând în viața veșnică, nepieritoare. La unii sfinți se mai adaugă pomenirea vreunui eveniment în legătură cu moaștele lor. Astfel aflarea lor sau transportarea în altă localitate. La Sf Ioan Botezătorul se amintește de exemplu a treia aflare a capului său (25 mai). Unii sfinți mai noi sunt serbați odata cu sfântul principal al cărui nume l-au purtat. Astefel: odată cu Sf Iustin Martirul și Filosoful se amintește în aceeași zi, 1 iunie cu sf Iustin. Alții se serbează a doua zi după sfântul mai vechi și mai cunoscut, al cărui nume l-au avut. Așa Sfântul Dimitrie Basarabov se serbează a doua zi după sfântul mare mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, deci la 27 octombrie. Rânduiala și viața lor se intercala și se citea din filade adăugate la ziua sfântului mai vechi cu același nume.
Un caz interesant prezintă data pomenirii Sf Ioan cel Nou de la Suceava, care după cum este cunoscut, se pomenește acum în ziua de 2 iunie. Cel mai vechi text privitor la viața și pomenirea acestui sfânt este compunerea ieromonahutui slui Grigorie, egumenul mănăstirii Pantocrator al Bisericii cei mari a Moldovei, scris în limba slavă bisericească, pe timpul aducerii moaștelor sfântului Ioan la Suceava. Un text copie al acestui martiriu s-a aflat într-un sbornic slav din Mănăstirea Neamțului, scris de Gavriil în anul 1437. Pe scoarța din față a acestui sbornic se află o însemnare scrisă de episcopul Pahomie al Romanului (1707-1714), care menționează că acest text este compus de Grigorie Țamblac, “ ce au fost dascăl întâiul din început în Moldova și egumen aicea în Neamț și mai apoi Mitropolit în Kiev, căruia i-am sărutat și sfintele moaște acolo”. Din acest text, al lui Grigorie Țamblac nu rezultă însă direct data pomenirii sfântului Ioan cel Nou, deși textul este demult trecut, odata cu tiparul, la pomenirea sfântului din 2 iunie, atât la Viețile Sfinților din Mineile cele slave, cât și din cele românești.
Avem însă o foarte curioasă indicare a datei de sărbătoarire a acestui sfânt la cronicarii noștri. La Grigorie Ureche, vornicul cât și unul din interpolatorii Letopisețului său al Țării Moldovei, după ce relatează despre aducerea de către voievodul Alexandru cel Bun, “în 2 ai domniei lui a moaștelor sfântului Ioan din țara păgână de a ferirea domniei sale și spre paza scaunului său”, adaugă că„ce veri cerca la cărțile bisericii viața lui, carele miercurea și gioi în săptămâna rusalilor îl slăvește toată tara noastra in Suceava unde zac moștiile la Mitropolie”. Iar mai departe însuși vornicul Grigorie Ureche, la capitolul despre domnia lui Alexandru cel Bun, după ce ne informează că “ la leatul 6923 au trimis de au adus cu multă cheltuială și moaștele sfântului mucenic Ioan Novi de la Cetatea Albă, de la păgâni și le-au așezat în târgu în Suceava, la mitropolie cu mare cinste și litie, pentru paza și ferința scaunului domniei sale”, precizează “carile să prăznuiaște miercuri și joi, în săptămâna rusalilor, care vre ceti la cărțile bisericii mai pre largu pentru ucenicia lui”.
Aceste arătări a pomenirii Sfantului, ne surprind prin două afirmațiuni. Întâi este știut că un sfânt se pomenește într-o singură zi, nu în două, apoi prin faptul că prăznuirea nu este indicată la o zi fixă calendaristică, ci la zile ale căror date variază în fiecare an, potrivit cu data serbării Rusalilor, respectiv a Paștelor. Am fi îndemnați poate să credem că, cronicarii noștri nu erau bine informați, dar este știut că boierii aveau o solidă cultură religioasă, cunoșteau Sfânta Scriptură și în genere rânduielile bisericești, apoi interpolatorul Misail Călugăril, era, doar, cleric.
De aici rezultă că pe timpul vornicului Grigorie Ureche, care scrie letopisețul său prin anii 1642-1647, când era după se intitulează mare vornic, cât și pe timpul interpolatorului Misail Călugărul, pe la 1676, când îl găsim pomenit într-un act, pomenirea se făcea la data indicată de ei, cu explicarea că miercurea indică probabil privegherea din ziua anterioară joiei, când află loc însăși prăznuirea sfântului.
Dar aflăm și o altă mențiune despre serbarea sfântului Ioan cel Nou în joia după Pogorârea Sf Duh , într-un manuscris, provenit chiar din mâna mitropolitului Petru Movilă, al Kievului, găsit în biserica Sfintei Sofii din Kiev. Referindu-se la vizita lui Varlaam, mitropolitul de mai târziu al Moldovei, Petru Movilă notează “Același Varlam, ieromonahul ne-a spus nouă că în anul 1620 în joia de după Pogorîrea Sf Duh, când se serbează amintirea sfântului Ioan cel Nou, marele mucenic, în mitropolia din Suceava (căci negreșit în această zi se serbează totdeauna amintirea lui)… S-a întâmplat cutare și cutare minune”.
Aceste afirmații despre data prăznuirii Sfântului Ioan cel Nou își află, dealtfel, confimarea și în relatarea diaconului Paul de Alep, însoțitor al Patriarhului Macarie al Antiohiei, care ne informează în descrierea călătoriei sale prin țara noastră. Privitor la cinstirea Sfântului nostru, că “poporul are o credință absolută în el și vine în peregrinagiu la ziua sfântului, joi după Penteocoste din orașele și satele mai îndepărtate”.Călătoriile patriarhului Macarie al Antiohiei prin țările românești au avut loc în anii 1653-1658, deci știrea ne transmite situația din acești ani.Întra-adevăr, dacă ne adresăm Mineiului, în cele mai vechi tipărituri din Țara Românească nu vom afla deloc slujba sfântului Ioan cel Nou, nici chiar în cel din 1805, tipărit de altfel la Buda. Nici chiar în Antologhionul lui Iacob Putneanul, din 1755, de la Iași, nu vom afla slujba decât la finea lui august, ca un adaos cu nota că ” slujba sfântului mare mucenic Ioan cel Nou de la Suceava se prăznuiește în două zile a lunii iunie. Și fiindcă supt cislo nu s-au pus slujba lui la rând, ce s-au pus aice la sfârșitul lunilor.”
Dar Mineiul pe iunie de la Neamț, din 1864, după ce indică pe data de 2 iunie prăznuirea sfântului mare mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a cărui slujbă s-a asezat după cea a sfântului Nichifor Mărturisitorulare observarea : “iară aici în pământul Moldovei, s-au așezat a se prăznui joi după Pogorârea Sfântului Duh.”.
De fapt, până în prezent în mănăstirile vechi moldovenești ca la Neamț, Văratec,etc.în special în cazul când la 2 iunie din motive binecuvântate bisericești (coincidență cu altă sărbătoare sau o zi duminică)nu se poate pune întreaga slujbă a Sfântului Ioan cel Nou, se serbează aceasta în joia de după Rusalii. La Neamț în biserica de la bolniță cu hramul sf. Ioan cel Nou de la Suceava, se mai face în fiecare joi de peste săptămână slujba acatistului sfântului Ioan cel Nou și atunci de fiecare data la iconostas se scot și sfintele moaște ale Sfântului, căci în biserica de la bolniță se află o părticică mai mare din moaștele Sfântului care se păstrează într-o cutiuță de argint, gravată din vremea arhimandritului Neonil, din 1837.
Pentru explicarea acestei date de serbare, trebuie să ținem seama de faptul că de Rusalii începea la Suceava, bîlciul anual, Iarmarocul, care ținea 8 zile și era vizitat de Domn și de numeroasa sa curte. Prăznuirea Sfântului, patronal Mitropoliei Moldovei, în joia de după Rusalii, se făcea deci în toiul acestui mare bâlci. Suceava, fiind centrul rețelei rutiere și punctul vamal principal, putem să ne închipuim ce atracție forma acest iarmaroc pînă ce mai târziu în secolul XVII, odată cu mutarea capitalei, căile traficului se modifică radical și Suceava, rămâne izolată.
Dacă este deci bună data aflată la Letopisețul Moldovei, la Paul de Alep, la Petru Movilă etc rămâne întrebarea “reprezintă această data numai o adaptare la cerințele religioase ale credincioșilor vizitatori ai iarmarocului, data cealaltă de 2 iunie, fiind foarte apropiată, putând chiar să coincide? Sau amintește data aduceriimoaștelor sale la Suceava, vremea de vară fiind probabilă și proprie pentru o astfel de expediție în îndepărtata Cetate Albă?”.Firește, atunci data labilă, duppă oscilarea datei Rusalilor, dependent și ea de cea a Paștilor, ar reflecta în acest caz o comemorare, care reproduce oarecum naiv popular, fără a ținea seama de fluctuațiile calendaristice al Pascaliei, data aducerii sfintelor moaște la Suceava.
Data martiriului, cel puțin socot după faptul introducerii în Minei la ziua de 2 iunie și după niște stihuri introductive din fața sinaxarului s-ar părea ca e totuți 2 iunie, data aceasta nefiind după cum vom vedea în cele următoare, numai o dată a unei minunate salvări a orașului Suceava, din anul 1622. Stihurile introductive amintite pretend că “în a doua zi a lui iunie pre Ion cel laudat/ Mâna spurcată, ucigașăde Hristos l-a tăiat”.
Se presupune de unii că anomalia aceasta a pomenirii sfântului Ioan cel Nou la o dată calendaristică mutabilă, respective dependent de alte împrejurări, ari fi determinat folosirea unui prilej potrivit pentru încetățenirea unei zile proprii, fixe de pomenire, adecă a zilei de 2 iunie. Este o întâmplare din anul 1622, când orașul Suceava a fost salvat de prădăciunea din partea cazacilor –după o relatare a ieromonahului Varlaam, mitropolitul de mai târziu al Moldovei, relatare păstrată de Mitropolitul Petru Movilă- prin revărsarea râului Suceava, atribuită intervenției miraculoase a Sf Ioan cel Nou, ale cărui moaște nu s-au lăsat transportate la adăpostul din cetatea Sucevei fapt interpretat ca semn că sfântul Ioan, ocrotitorul țării și al orașului, aprovocat prin rugaciunea sa această salvare.
Mitropolitul Petru Movilă scrie “În anul 1629, luna august, 3 zile, venind în mănăstirea Pecersca Varlaam ieromonahul din pământul Moldovei și fiind trimis la mine ca să mă vadă de către Miron Barnovschi voevodul mi-a spus că în 1622, când necuratul împărat al agarenilor sultanul Osman, a venit sub Hotin, ca să bată cu regatul Poloniei…cazacii zaprojeni, carii mergeau contra necuraților, nu s-au dus numai la Hotin, unde era și oastea poloneză, ci s-au îndreptat spre orașul Suceava, ca să-l prade pe el. Și acuma apropiind-se ei de râul SV, s-a văzut din oraș mulțime de cazaci care erau pe șesul râului. Fiind atunci mitropolitul Anastasie Crimcovici cu preoții, au venit după obicei să ducă din mitropolie în Cetatea de sus sfintele moaște ale Sfântului Ioan cel Nou, și când au venit ca să le ia, n-au putut să le ridice de la locul lor. Cu aceasta a făcut cunoscut sfântul mântuirea lui, că nu va fi nici cu armele, nici cu lupta, dar la rugăciune și la post a alergat toată mulțimea ce fugice din cetate, rugând pe Dumnezeu și pe sfântul Ioan. Cînd au venit cazacii la rîu și acum voiai a intra și în oraș, o minune, rîul, deodată așa de mult s-a umplut cu apă că nici odata mai înainte n-a fost așa de inundate. Iar ei, văzând aceasta s-au înspăimântat și au început a se retrgae…și așa orașul s-a mântuit cu rugăciunile Sfântului Ioan.Și de la acel timp, mitropolitul cu tot clirosul și cu episcopii au stability că acea zi, să se serbeze în țara Moldovei”. Reținem că nici luna, nici ziua, nu este indicată, totuși de aici s-a făcut concluzia, că ziua de 2 iunie, ca zi de sărbătoare a sfântului Ioan cel Nou, provine de atunci.
Miron Costin descrie în amănunt la domnia lui Alexandru Vodă din Ilaș, acest război care a durat efectiv cu lupte din 20 august până la 29 septembrie, respective până la 9 octombrie, după calendarul papistașilor, a anului 1622. Deci amenințarea Sucevei în iunie din partea cazacilor putea să fie la venirea acestora spre Hotin și nu după pace.
“După cum se vede din această narațiune a năvălirii cazacilor în anul 1622 asupra Moldovei și îndeosebi asupra Sucevei, românii moldoveni deși se aflau moaștele sfântului Ioan de 220 ani în capitala țării lor, nu aveau încă o zi anumită de serbare pentru dânsul”, conchide S Fl Marian. Părintele Profesor Petru Rezuș, în studiul său succint, dar bogat în bibliografie, despre Viața și faptele sfântului Ioan cel Nou de la Suceava (MMS, nr 6-7, 1956), propune anul 1522 în loc de 1622, pe motiv că în 1622, moaștele Sfântului nu erau la Suceava, ci la Iași. Dar atâtea date care le induce Simeon, Părintele pledează pentru aflarea moaștelor la Suceava, sediul mitropoliei nefiind la Iași definitiv, ci se poate vorbi pentru acel timp 1622 de un dualism de reședință cu oscilarea întrre Suceava și Iași, Iașul devenind abia treptat cetate de scaun și sediul mitropoliei.
De altfel, și faptul că voievodul Vasile Lupu se vede îndemnat să înzestreze capitala sa cu moaștele unui sfânt și aduce la Iași pe cele ale Sfintei Cuvioase Parascheva, vorbește pentru lipsa pe atunci a moaștelor sfântului Ioan cel Nou la Iași. Dacă Antologhionul lui Iacob Putneanu, Iași, 1755, apoi viețile sfinților de la Neamț, cele de pe iunie din anul 1813 și Mineile, începând cu cei de la Neamț din 1845, vorbind despre mutarea scaunului domnesc din Suceava, la Iași, scriu “Așișdarea și scaunul Mitropoliei s-au mutat și fiind și vremurile tulburate de răzmiriță, s-au adus și sfintele moaște la Iași și s-au așezat în biserica sfintei MItropolii, atunci această mutare pare să fi avut loc după 1680, abia după prima expediție a lui Sobiescki din 1686, în Moldova”
Cât despre evenimentele din 1622 este curios că nici însuți Varlaam, în Cartea Românească de învățătură, în Cazania sa la ziua sfântului Ioan cel Nou, nici Dosoftei în Viețile Sfinților, nici sinaxarele din Mineie nu amintesc de această minunată salvare a Sucevei, ci pun numai simplu pomenirea sfântului la data de 2 iunie. Se pare deci că mitropolitul Petru Movilă a supraestimat influența acestei întâmplări asupra datei de pomenire a sfântului și că ea a existat mai înainte însemnată cu cea din joia de după Rusalii.
Privitor la minunile sfântului după aducerea sa la Suceava, toate textele, de altfel reproduceri ale vieții sfântului datorită lui Grigorie Tamblac, se mulțumesc a menționa, după cum traduce și Varlaam”iară de vindecări în multe chipuri de boale și de minunile ce-s multe chipuri de atunci, eu las să spue înșiși carii au avut s-au luat de la sfântul”.
Punând deci alăturarea cele două texte mai suc citate ale lui Petru Movilă despre relatările lui Varlaam, rămânem cu sublinierea că pomenirea sfântului era negreșit în joia după Rusalii, căci însuși același Varlaam în 1643 în Cartea românească de învățătură, pune prăznuierea în ziua de gioi după rusalii, iar cazania de la București din 1768, menționează că prăznuirea sfântului se face joi după Rusalii.
În pictura de pe calendarele sinaxare murale de la Voroneț, de la Mitropolia Sf Gheorghe, și în cea de la Sucevița, adevărat că nu=l aflăm la 2 iunie reprezentat decât pe Sf Nichifor Mărturisitorul. Dar lipsa sfântului Ioan cel Nou de la Suceava se explică prin modelele bizantine de pictură, în care sfântul Ioan cel Nou încă n-a intrat. În schimb, scena aducerii moaștelor sfântului Ioan se află în tustrele monumentele.
Privitor la a treia dată de pomenire a sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, vom mai nota că de la aducerea îndărăt a moaștelor sale de la Jolkiew, din Galiția, și așejarea lor din nou la Suceava, adică din anul 1783, se practică, ca pe lângă ziua de 2 iunie, să se mai serbeze la Suceava și ziua de 24 iunie, adică de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorulu, sau Sânziene, fiind atunci în jurul acestei date la Suceava mare bâlci anual, iarmarocul.
Care e adevărata cauză a acestei serbări, până acum nu-i cunoscut, scrie S.Fl.Marian. E însă foarte probabil că ziua aceasta i s-a consacrat ca o zi de sărbătoare și peregrinagiu de către rutenii greco-catolici din Polonia, respectiv Galiția, după ce i s-au adus și s-au așejat moaștele în Jolkiew, și apoi fiindcă i s-au luat moaștele de acolo și s-au pornit în 18/30 iunie, adecă nemijlocit înainte de sărbătoarea nașterii sfântului Ioan Botezătorul. De aceia au început și românii a o serba sub numele poporal de Sânzieni.
Este poate cazul, de afiliere, de alipire a pomenirii unui sfânt mai nou la pomenirea sfântului mai vechi, mai consacrat, cu același nume, dar și o îmbinare cu noua dată a bîlciului anual, care a fost decretat pentru acesr timp la Suceava. În această zi credincioșii din Țara de Sus a Moldovei, din nordul Ardealului, în special din Maramureș, în pitorești costume de sărbătoare vin în orașul Suceava, aducând prinosul lor de cinstire Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
Toma Mihaita Marian
Înainte de toate, chiar și de început, aș vrea să menționez că nu am scris asta ca să apară numele meu sub un text kilometric, sau să am cu ce mă lăuda, sau să îți arăt ce vocabular elevat am. Nu, te rog, uită toată înșiruirea de mai sus. Vreau să îți spun câteva cuvinte, dragă tinere, da, cu tine vreau să vorbesc. Cu tânărul adolescent, care e tânăr și la trup și la suflet, că tinerețea nu are vârstă. Fiecare cuvânt țâșnește din aortă și ventriculi și artere, știi tu mai bine ca mine, dar la tine aș vrea să ajungă în suflet, nu în inimă. Uite, știu că e greu, știu prin ce treci, suntem în același ocean imens de întuneric. Te rog să mă ierți că te supun iar la lectură, știu că mai mult te-ar ajuta să fii ascultat, nu să ți se tot bage fise de informații ca la automatul din colț de unde îți iei cafea. Și mai iartă-mă te rog pentru cuvintele astea calice care probabil nu te vor impresiona prea tare. Un poem, o poezie ar fi sensibilizat mai mult, dar aștept de la tine gânduri în versuri. Nu mai nega că nu poți! Ai trecut prin multe, bune sau mai puțin bune, tu știi, scormonește adânc și vezi ce aur scoți din mina ta din suflet prăfuită de timp.
Astăzi, 12 decembrie, creștinii ortodocși îl prăznuiesc cu bucurie în suflet pe Cuviosul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni, o altă mare sărbătoare creștină din Postul Crăciunului.
„Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.” (Matei 18, 20)
A.T.O.R. Dorohoi 