11403266_486686811495827_5514359820455094827_n „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.” (Matei 18, 20)

               În fiecare săptămână din cadrul unui an școlar, ne întâlnim în incinta Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, unde noi, tinerii din această filială, ne unim în numele lui Hristos pentru a desfășura diferite activități educative, culturale, artistice, etc. Pe timp de vară ne implicăm în activități de voluntariat, în tabere misionare sau ne găsiți în drumeții, expediții și tabere.

              Pentru mine, A.T.O.R. Dorohoi reprezintă familia mea de prieteni, o echipă ce luptă cu ispitele lumii de azi, o cărare ce se leagă de drumul mântuirii, ostași ai dreptei credințe, tineri lipsiți de măști ce și-au dat mâna într-un întreg ideal. Această filială are pentru fiecare membru al ei o însemnătate, pe care vă invit să o descoperiți în rândurile de mai jos:

„Ator Dorohoi- o filială relativ numeroasă,cu tineri frumoși ce și-au găsit aici o a doua familie,întru Hristos. Din această frumoasă și călduroasă familie fac parte și eu. Pot spune că e o binecuvantare să cunosc atâția tineri ce și-au păstrat încă sufletele curate și neatinse de lumea modernă din care facem parte. Nu pot descrie în cuvinte emoția pe care o simt ori de câte ori particip la întâlnirile ATOR. Revederea celor mai dragi prieteni ai sufletului meu,activitățile deosebite pe care le desfășurăm sub îndrumarea Pr. Ciprian,ieșirile în diferite tabere- toate acestea deschid noi orizonturi de cunoaștere și desăvârșire spirituală.”- Ștefania Mihai

 „Pot spune că ATOR-ul reprezintă pentru mine o modalitate prin care cunosc persoane noi,este un prilej prin care pot să învăț multe lucruri despre Biserică și învățăturile creștine. Pelerinajele, taberele educative, toate acestea au rolul de a-i stimula pe membri să se implice mai mult în activitățile din cadrul grupului. ATOR este un loc unde pot spune că tinerii reușesc să fie mai aproape de lumea creștină din societate.”-Lavinia Sandu

 „ATOR Dorohoi este modalitatea prin care mi-am făcut prieteni din mai multe orașe, cunoscându-i mai întâi față către față și nu prin intermediul rețelelor de socializare, am căpătat mai multă încredere în mine, am descoperit niște persoane care, pe parcurs, mi-au devenit cei mai buni prieteni și am câștigat experiență de viață.”-Mădălina Cojocariu

 „ATOR-ul este o stea care străluceşte prin puterea lui Dumnezeu și care luminează minţile, inimile şi sufletele  celor ce aleg să formeze o mare și minunată familie.”-Lucian Prodan

  „ATOR-ul este energie, iar tu ești ATOR-ul! Depinde doar de tine dacă această energie este una pozitivă sau negativă. Știu că oamenii răi atrag și creează în jurul lor răutate, așa cum oamenii falși atrag și creează în jurul lor iluzii. Eu am ales să fiu bună pentru că doar așa pot atrage și vreau în jurul meu ceea ce îmi doresc. Am găsit în ATOR oameni care împărtășesc gânduri și aspirații la fel de frumoase! Întrucât încerc să mă ascund de singurătate, mă voi refugia în Ator!”-Ionela Ghiorghiescu

  „Așa cum am spus mereu, A.T.O.R.-ul este pentru mine o familie. O familie întru Hristos, o familie a tinerilor care se descoperă și prind aripi. Faptul că particip la activitățile din cadrul acestei asociații mă face să cred că încă mai există tineri care îl iubesc pe Dumnezeu și nu se sfiesc să recunoască acest lucru. Intrarea mea în A.T.O.R., să zic așa, a  debutat odată cu începerea vieții de licean. Acest lucru mă bucură foarte mult, deoarece cresc sub egida ATOR-ului.”-Ecaterina Ungureanu

  „Consider că Ator a fost șansa mea de a crea o legătură mai strânsă cu Dumnezeu. Cu atât mai mult, Ator este pentru mine, ca o a doua familie, o familie unită, construită pe baza credinței, o familie formată din tineri dornici de a învăța, de a crea legături strânse cu Biserica și cu cei din jur, de a-i ajuta pe  ceilalți să pornească pe un drum curat, drumul credinței și al dragostei față de Dumnezeu.”-Alexandra Zotic

  „ATOR-ul înseamnă bucurie și fericire. E locul în care reușești să legi noi prietenii care te pot ține o viață întreagă. E locul în care descoperi credința adevărată și alături de alți tineri credincioși poți ajuta oamenii din jurul tău. E locul în care reușești să cunoști niște povești de viață impresionante și poți ajunge să întâlnești oameni încercați de viață. Prin intermediul ATOR-ului am activități care îmi ocupă timpul liber și pot face fapte bune.”-Mălina Azoiței

  „ATOR-ul pentru mine înseamnă un refugiu de la viața de zi cu zi, un loc în care mi-am făcut noi prieteni şi în care am învățat lucruri interesante.Pot spune că ATOR-ul, pentru mine e ca o a doua casă, unde mă simt primită cu brațele deschise tot timpul.”-Ioana Butnariu

 „ATOR înseamnă o a doua familie unde mă simt în largul meu, printre prieteni. Deși sunt de puțin timp în ATOR mă simt de parcă v-aș ști de o viață!”-Bianca Gheorghescu

 „Pentru mine, Ator-ul este ca o a doua familie pentru că mă face să îmi aduc aminte de copilărie și să trăiesc acele clipe de neuitat. Îmi pare foarte bine că am intrat în această comunitate și dacă știam, veneam mai devreme. Toate activitățile și taberele îmi creează un spirit de echipă și de distracție și nu aș mai vrea să plec niciodată!”-Anamaria Șmocot

Interviu realizat de Alexandra Beiu